Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

Sunday, March 29, 2015

Atenţie: blog cu orar de funcţionare!

Începând de marţi, 1 aprilie, şi nu-i o glumă!, acest blog nu mai este disponibil non-stop, ca o benzinărie, de ex., ci va avea un program de availability. Stabilit de subsemnatul. Ca un cinema arthouse sau ca o galerie de artă, ceva de genul ăsta. 

În principiu, cine va dori acces permanent va trebui să ceară lucrul ăsta (pe mail, îl găsiţi în profil sau PM pe pagina de fb, găsiţi linkul în dreapta, în sidebar), însă îmi voi rezerva dreptul de a selecta audienţa. În rest, blogul va fi accesibil/accesabil doar în limitele programului. Adică cel puţin 10 cel mult 2-3 ore  pe zi. Sau pe noapte ;)

Pagina de facebook rămâne în continuare interfaţa blogului. În principiu, intenţionez să anunţ acolo orarul. Din când în când. Şi alte cele.

Direcţiunea 
:D

Tuesday, August 19, 2014

A Most Wanted Man: „grand finale” pentru Philip Seymour Hoffman

Într-un film orientat preponderent spre un singur actant (la fel s-a întâmplat şi-n precedentele două), Corbijn cablează plot point-urile cu meticulozitatea unui chirurg care-şi aranjează instrumentarul în sertar. Rece, precis, relaxat.

Saturday, August 16, 2014

Dystopia extraordinaire (Gilliam x 3): Special guest post by Mihnea Ştefan Avram



„Luăm cele trei distopii ale lui Terry Gilliam, amestecăm ușor, adăugăm niște Ceaikovski și savurăm. Iese o amintire a unui viitor care s-a întâmplat, cu costume extravagante sau fetișiste (se putea fără?), cu o fată de care ne amorezăm (se putea fără??) și diferite mașinării vintage pompoase. Și-n tot acest timp, o figură sau figuri supreme, care se joacă de-a semizeii, un Big Brother (știe Orwell) care veghează constant și paternal subiecții. Și în final, nu există scăpare, nici un happy end. Iluzia trăiește suprem.” (text + montaj: MSA)

Thursday, August 14, 2014

Saturday, August 9, 2014

The Marquee (10)


Tipul spre care e îndreptată săgeata e Ben Affleck, aflat la al doilea său film important: Dazed and Confused (dir. Richard Linklater/1993). Întâmplările istorisite aici se petrec în 1976, imediat după ultima zi de şcoală a acelui an, întâmplător şi anul în care avea să fie lansat Family Plot, ultimul lungmetraj semnat Hitchcock.

Bonus: un clip din film în care apare şi Matthew McConaughey (primul rol serios şi pentru el). De altfel, distribuţia e plină de nume care mai târziu vor deveni staruri, printre care Milla Jovovich şi Parker Posey.


Şi pentru că tot se discută de un posibil sequel pentru Boyhood, pe mine unul m-ar interesa unul pentru Dazed and Confused. Linklater n-a exclus această posibilitate, numită de el un „sequel spiritual”. Cu atât mai mult cu cât surprinde percutant deruta şi spleen-ul (sub)urban al unei generaţii de tineri americani plictisiţi pentru care „the fifties were boring. The sixties rocked. And the seventies - oh my God, they obviously suck. Come on! Maybe the eighties will be radical.” Este, practic, generaţia din care a făcut parte şi Linklater (născut în 1960), întâmplările din film fiind mai mult decât autoreferenţiale.

Thursday, August 7, 2014

Aimer, boire et chanter/Life of Riley: scurt şi consistent tratat despre „biologia umbrei”


Deşi Alain Resnais face cam acelaşi lucru de 30 de ani încoace - prezintă viaţa ca o piesă de teatru şi lumea ca scenă - Aimer, boire et chanter/Life of Riley, ultimul său film, a fost distins la ediţia curentă a Berlinalei cu Premiul Alfred Bauer. Juriul l-a considerat o „producţie care deschide noi perspective”, iar asta e o motivare ce denotă, dincolo de ironia uşor involuntară, o bună orientare în teren. Cu alte cuvinte, membrii juriului au înţeles că au şansa istorică de a onora un cineast de anvergură cât încă este în viaţă. Să-i încadreze filmul în paradigma cinema-ului modernist era doar o operaţiune de rutină. La mai puţin de o lună de la anunţarea palmaresului, Resnais îşi încheia socotelile cu viaţa.

Wednesday, August 6, 2014

Cvasimilitudini (XCIII) [New Sketches]

Două filme (aproape că-mi vine să zic de autor pentru că acoperire conceptuală am) care declină într-un registru light tulburări de parcurs, de regulă placide, ale unor adolescenţi americani petit bourgeois, lăsaţi în voia soartei de absenteismul părinţilor. Motivat sau nu.