„Luăm cele trei distopii ale lui Terry Gilliam, amestecăm ușor, adăugăm niște Ceaikovski și savurăm. Iese o amintire a unui viitor care s-a întâmplat, cu costume extravagante sau fetișiste (se putea fără?), cu o fată de care ne amorezăm (se putea fără??) și diferite mașinării vintage pompoase. Și-n tot acest timp, o figură sau figuri supreme, care se joacă de-a semizeii, un Big Brother (știe Orwell) care veghează constant și paternal subiecții. Și în final, nu există scăpare, nici un happy end. Iluzia trăiește suprem.” (text + montaj: MSA)
