Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

09 august 2014

The Marquee (10)


Tipul spre care e îndreptată săgeata e Ben Affleck, aflat la al doilea său film important: Dazed and Confused (dir. Richard Linklater/1993). Întâmplările istorisite aici se petrec în 1976, imediat după ultima zi de şcoală a acelui an, întâmplător şi anul în care avea să fie lansat Family Plot, ultimul lungmetraj semnat Hitchcock.

Bonus: un clip din film în care apare şi Matthew McConaughey (primul rol serios şi pentru el). De altfel, distribuţia e plină de nume care mai târziu vor deveni staruri, printre care Milla Jovovich şi Parker Posey.


Şi pentru că tot se discută de un posibil sequel pentru Boyhood, pe mine unul m-ar interesa unul pentru Dazed and Confused. Linklater n-a exclus această posibilitate, numită de el un „sequel spiritual”. Cu atât mai mult cu cât surprinde percutant deruta şi spleen-ul (sub)urban al unei generaţii de tineri americani plictisiţi pentru care „the fifties were boring. The sixties rocked. And the seventies - oh my God, they obviously suck. Come on! Maybe the eighties will be radical.” Este, practic, generaţia din care a făcut parte şi Linklater (născut în 1960), întâmplările din film fiind mai mult decât autoreferenţiale.