Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

30 august 2012

Venice, day 1

Surpriza anului vine de pe canale. Alea din Veneţia, pe unde Algernon, vajnic (veşnic?) shapeshifter pe acest blog, se dă în bărci (ştiu, era foarte la îndemână joaca de-a cuvintele, asta e, lapidaţi-mă cu apă) să vadă filme pe care noi le-om vedea abia anul viitor. Nu vrea să fie propriu-zis corespondent, urăşte convenienţele, conivenţele şi convenţiile, dar o să-mi trimită pastile şi telegrame cât de des poate. Şi la cum îl ştiu eu, poate! Textul de mai jos e de încălzire. Sau de tonifiere. Cerebrală.

Te salut! 
Nu, nu din Venice, Florida, ci din Venice, Italy. Pe care o urăsc. Localitatea, nu ţara. Dintre toate aşezările din Italia, Veneţia mi-e cea mai antipatică. Oraş acvatizat, turişti mulţi şi proşti, circulaţie ca în India, mult kitsch, adică toate tacâmurile. Murdare. Iar eu, numa' bun de feliat. Dac-ar fi după mine aş muta tot oraşul în Sahara numa' ca să-i las pe panglicarii de gondolieri fără job. Ia să le văd eu acolo pe puşlamalele astea cum îşi mai câştigă traiul jecmănind prostovani căzuţi în cur (pardon, la tine pe blog e fund) de admiraţie! Gondole, prea multe gondole, barcarole, parole, parole... Câh! Nu aş fi venit aici nici într-o mie de ani dacă nu era festivalul. De film, monşer! Şi pentru că selecţia corespunde trăirilor mele complicate de-acum, iacătă-mă-s, gură cască fără acreditare, fără credentials şi toate alea, simplu spectator ce va da din coate şi în coaste, dacă situaţia o cere, pentru a ajunge la cel puţin 7 filme pe şi pentru mintea mea (asiatice cele mai multe). Malick nu e pe listă, da' o să merg strict pentru tine. Sau dacă vrei, pentru el, că e libanez la origine (that was a joke). Cel puţin asta intenţionez. Ştiu că vrei, dar azi n-am ce-ţi da. Am ajuns abia aseară, cu întârziere, jet lag (am auzit că în română i s-ar putea zice desincronoză, deci mişto!), lipsă de chef şi o vioaie durere de cap. Nu mă stresez. E vreme şi pentru Mira Nair, mâine, poimâine. Asta e. Bucură-te sau roade-ţi unghiile. Ci vediamo domani! alg.”

Asta cu rosul unghiilor e priceless, venind de la el. De semnătură nu mai zic nimic, probabil nu mai avea tuş! Peace and flowers, man ;)