Cameo-urile lui Scorsese în propriile filme ar putea alcătui lejer un nomenclator de ocupaţii şi meserii. Liberale, în genere, dar şi de un libertinaj etic extrem, vezi killer-ul ce-i face felul lui De Niro, în Mean Streets (ori pasagerul din Taxi Driver, spooky as hell).
În orice caz, de la Boxcar Bertha (1972) şi până la recentul The Wolf of Wall Street, abia de se adună 10 filme (adăugând debutul şi scăzând documentarele) în care nu şi-a rezervat măcar o furtivă apariţie (în The Color of Money, de ex., are trei). Din categoria asta, un prim titlu ce-mi vine în minte la repezeală e Alice Doesn't Live Here Anymore dar, dacă stau bine să mă gândesc, nici în Goodfellas, Cape Fear sau Shutter Island nu l-am reperat. Evident, fiind vorba de Scorsese, te poţi aştepta la orice, inclusiv sau mai ales la un abil deghizament!
În orice caz, de la Boxcar Bertha (1972) şi până la recentul The Wolf of Wall Street, abia de se adună 10 filme (adăugând debutul şi scăzând documentarele) în care nu şi-a rezervat măcar o furtivă apariţie (în The Color of Money, de ex., are trei). Din categoria asta, un prim titlu ce-mi vine în minte la repezeală e Alice Doesn't Live Here Anymore dar, dacă stau bine să mă gândesc, nici în Goodfellas, Cape Fear sau Shutter Island nu l-am reperat. Evident, fiind vorba de Scorsese, te poţi aştepta la orice, inclusiv sau mai ales la un abil deghizament!
Screenshot from The Age of Innocence (1993)
Fact is: în The Age of Innocence, tentativa sa de a glamoriza şi legitima o aristocraţie americană încă puberă, Marty e fotograf, profesie la care avea să revină peste 18 ani, în Hugo (până şi aparatul, o versiune updatată de dagherotip, e leit). Oricum, este o ipostază s-a plasat de doar două ori, spre deosebire de aceea de „voce” (announcer, dispecer, voice over etc.), în care a fost de şapte ori, record personal absolut!
Şi, la fel ca Hitchcock, în Birds, Scorsese plimbă şi el un căţel (în acelaşi The Color of Money, amintit mai sus). Bine, Hitch avea doi, el doar unul, însă rasa îmi pare a fi aceeaşi. Have mercy dacă nu-i aşa, nu mă pricep la câini...
P.S.: În The Wolf of Wall Street e tot (sau din nou) o voce, mai precis cea a unui fraier căruia Belfort îi vinde praful de pe tobă.